Conform legislaţiei în vigoare la data prezentă (Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal cu modificările și completările ulterioare), persoanele fizice care au obținut venituri non-salariale cel puțin egale cu plafonul minim de 6 salarii minime brute pe țară , respectiv 18.000 Lei, sunt obligate să completeze Declarația Unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice și să plătească contribuția de asigurări sociale de sănătate (CASS) până la data de 25 mai 2024.
Instrucțiunile pentru completarea formularului “Declaraţie unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice” le gășiți aici.
Declarația Unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice care se poate depune astfel:
- în format hârtie, direct la registratura organului fiscal sau prin poștă, cu confirmare de primire;
- prin mijloace electronice de transmitere la distanță, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, respectiv prin intermediul serviciului „Spațiul privat virtual” (SPV) sau pe site-ul e-guvernare.ro ( cu semnătură electronică calificată) până la data de 25 mai (inclusiv) a anului următor celui de realizare a câștigului/pierderii.
Conform prevederilor articolului 96 din Codul fiscal, “Câștigul net anual/pierderea netă anuală se determină ca diferență între câștigurile și pierderile înregistrate în cursul anului fiscal respectiv, cumulat de la începutul anului din transferul titlurilor de valoare, și orice alte operațiuni cu instrumente financiare, inclusiv instrumente financiare derivate, precum și din transferul aurului de investiții, definit potrivit legii.
La determinarea câștigului net anual/pierderii nete anuale sunt luate în calcul și costurile aferente tranzacțiilor care nu pot fi alocate direct fiecărei tranzacții.
Câștigul net anual/Pierderea netă anuală se determină de către contribuabil, pe baza declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice, depusă potrivit prevederilor legale.
Pentru mai multe detalii, echipa CERTINVEST vă stă la dispoziţie la numărul de telefon 021.203.14.63 sau la adresa de e-mail [email protected].
*SAI Certinvest SA nu își asumă nicio responsabilitate în ceea ce privește aspectele cu privire la impozitarea și taxarea, de orice natură, a veniturilor din investiții realizate ca urmare a administrării portofoliului dumneavoastră. Pentru o atentă acuratețe a informațiilor legislative, vă rugăm să apelați la un consultant financiar.