Astăzi, despre viitor știm toți același lucru: nu avem cunoștințe semnificative despre nimic din ceea ce se va întâmpla. Nici marii lideri ai lumii, nici noi, cetățeni onorabili ai planetei, nu am știut – unii dintre noi nici acum nu știm – ce măsuri să luăm pentru ca viață noastră să decurgă mai departe fără a fi marcată profund de evenimentele ultimelor luni.
Dar putem? Așa cum ne imaginam sau ne propuneam de Anul Nou să trăim în 2020 este desigur utopic acum, dar urările de sănătate și bogăție sperăm să ne urmărească pe tot parcursul anului.
Reactia la crizele de pana acum
Criza din 2007-2008, singura pe care am trăit-o majoritatea dintre noi, a fost una financiară, acum, pandemia ne adaugă și o criză sanitară și poate una emoțională, cauzată de restricțiile care ne condiționează atât de drastic libertatea de mișcare. Luptăm așadar pe mai multe fronturi, iar totul deocamdată e upside down.
Dominați de frică și incertitudini, expuși la nenumărate mesaje media care vin cu perspective sumbre – mai mult sau mai puțin documentate – riscăm să facem alegeri impulsive și să cedăm tentației de a ne remodela finanțele prin ”planuri invincibile”, formulate de obicei in 3-5 pași. Suntem deocamdată destul de restricționați și de bulversați, iar viața trebuie să o reconstruim pe alte baze, pentru că nu avem garanția că această criză nu se va mai repeta peste 3 luni sau 5 ani.
După 15 mai – așa cum se prefigurează acum – nu vom mai putea ”alerga pe loc”, va trebui să alegem o direcție, luând în calcul perspectivele personale modelate realist și credibil pentru perioada următoare, definită pe cel puțin un an. De aceea, este bine să începem ”încălzirea” încă de pe acum.
Probabil că termenul de siguranță” (sub toate formele sale) va fi ocolit mult timp de acum înainte. Pandemia și starea de urgență prelungită ne-au invitat – vrând, nevrând – la o introspecție sinceră legată de sănătatea noastră financiară. Și aici, unii au ieșit pe minus, alții sunt mulțumiți de statusul și evoluția economiilor, în timp ce unii abia acum au realizat că au cheltuit nechibzuit și că o încetare a activității chiar și pe o perioada de câteva luni le-ar dezechilibra bugetul.
Probabil că în niciun plan de economisire nu a fost luată în calcul criza de acum. Analiști financiari, traineri sau specialiști au tot vehiculat în ultimii ani posibilitatea apariției unei crize financiare, dar au luat în calcul doar analiza ciclicității economice și pe baza experiențelor anterioare, exprimate statistic.
În 2020 realitatea bate statistică. Finalul acestei pandemii este încă ”în coadă de peste” pentru că răsturnările de situație sunt încă posibile în orice moment. Dar fiecare are propriile lecții de învățat în această perioada și dacă am tratat poate superficial bugetul personal, criză ne-a pus în față unor provocări pe care nu le mai putem ignora. Ce nu ai învățat de bună voie, te învață criza.
1. Dacă nu ai economisit până acum, nu te gândi că poți continuă astfel pe mai departe.
Mulți vor spune că acum este chiar imposibil, dar orice suma, oricât de mică, economisită acum, ne va ajută în următoarea perioada. Este adevărat, acum este mai greu, dar dacă nu am făcut asta atunci când traversăm „perioade de glorie”, începem acum. Și poate nu avem nevoie de aplicații sofisticate care să ne sfătuiască cum să ne cheltuim venitul, ci doar de o nouă gândire, o abordare mult mai rațională și cu perspective pe termen mediu și lung.
2. Dacă ai economisit până acum, continuă.
Această perioada de volatilitate ridicată se va atenua la un moment dat și trendul firesc al fiecărui sector (sau instrument financiar) va fi reluat. Trebuie însă să vezi dacă economiile sunt direcționate astfel încât să îți susțină obiectivele personale și să suporte repercusiunile economice ale pandemiei sau alte viitoare șocuri.
3. Această criză te-a ajutat să te cunoșți mai bine ca investitor.
Dacă vei consideră că strategia abordată până acum nu ti se potrivește, că riscul nu este suportat ușor, o poți schimba. Fiecare reacționează în funcție de comportamentul și prejudecățile formate, dar ele trebuie aliniate circumstanțelor și oportunităților apărute. Găsește un loc pentru economiile tale, astfel încât să le poziționezi într-un plasament care să îți permită să profiți de evoluțiile următoare. Dacă acum ai greșit și ai acționat sub impulsul momentului, ia-o ca pe o experiență utilă. A greșit chiar și Warren Buffet, deci nu te critica prea aspru.
4. ”Zilele negre” nu vin când le programăm noi, peste 15-20 de ani, ci pot să apară mâine.
De obicei asociam conceptul de ”zile negre” cu retragerea din activitate (pensionarea) sau cu apariția unor momente nefericite, dar îndepărtate și bineînțeles neformulate clar. Acum am conștientizat că oricând poate interveni un moment ca cel pe care îl trăim acum și prioritățile noastre poate ar trebui regândite pe un alt fundament.
5. Ascultă cât mai multe opinii, dar nu acționa ca reacție la știrile alarmiste sau la sfaturile mai puțin avizate.
Ar fi bine ca atunci când luăm decizii să avem în vedere termenii ”analiză”, ”evaluare”, ”statistică” și să nu ne bazăm pe exemplele altora. Recomandat ar fi să ne detectăm propria necunoaștere pentru a nu ajunge în situația nefericită de a ne aglomera viața cu sfaturi și exemple ale căror autenticitate nu poate fi probată.
Să nu uităm că ceea ce pentru unii poate însemna cele mai bune timpuri, pentru alții înseamnă cele mai proaste timpuri. Pesimist sau visător, câștigător va fi acela care nu va ceda panicii și va evalua obiectiv atât oportunitățile, cât și amenințările economice, pe măsură ce acestea vor apărea.
Monica Eftimiu, Manager marketing si comunicare
Informațiile cuprinse în prezentul articol sunt cu caracter informativ și prezintă opinii personale ale autorului. Opiniile prezentate în cadrul articolului nu reprezintă o consiliere financiară personalizată cu privire la investiții sau consiliere fiscală/juridică. În situația în care intenționați să investiți într-unul dintre fondurile administrate de către SAI Certinvest SA, citiți Prospectul de emisiune și Informațiile cheie destinate investitorilor (DICI). Performanțele anterioare ale fondurilor nu reprezintă o garanție a câștigurilor viitoare. SAI Certinvest S.A. nu este responsabilă în privința potențialelor pierderi rezultate în urma tranzacțiilor desfășurate în concordanță cu ideile exprimate în acest articol. De asemenea, autorul își rezervă dreptul de a modifica datele prezentate în articolele postate, fără nicio notificare prealabilă. Preluarea integrală sau parțială a informațiilor prezentate în articolele postate pe blog se va face doar cu precizarea sursei.