În prezent, există un trend din ce în ce mai pronunțat pe piața serviciilor de administrare a investițiilor de dezvoltare a portofoliilor administrate privat. Prin acestea, investitorii caută, iar administratorii de fonduri oferă, solu’ii investiționale customizate, proiectate pe baza obiectivelor de randament și a profilelor de risc individuale ale investitorilor. Comparativ cu solutiile investiționale de administrare comună a investițiilor (de tip fonduri mutuale), principalul avantaj al portofoliului administrat privat este personalizarea, iar principalul dezavantaj este pierderea economiilor de cost.
Prima etapă a administrării unui portofoliu individual constă în cunoașterea investitorului. Dincolo de obligațiile impuse de cadrul legal și de reglementare, administratorul de fonduri trebuie să identifice profilul de risc și randament pe baza căruia să poată construi ulterior soluția investițională adecvată. În principiu, obiectivul de randament și înclinația spre risc sunt principalele aspecte ce trebuie investigate, dar modul cum ajung acestea să fie identificate este o problematică mult mai complexă.
Obiectivul de randament adecvat pornește de la sursele de venit ale investitorului, orizontul de timp investițional și destinația finală a fondurilor – un tânăr poate vrea să economisească pentru o pensie, un părinte vrea să asigure fonduri pentru educația copiilor sau un bunic poate vrea să lase o moștenire.
De asemenea, profilul de risc trebuie să țină cont de toate constrângerile investitorului (lichiditate, fiscalitate).
Etapa ulterioară cunoașterii investitorului constă în formularea alocării strategice, alocare menită a îndeplini pe termen lung obiectivele investitorului. Aceasta se bazează pe proiecțiile privind evoluțiile macroeconomice și de randament formulate pentru fiecare clasă de active luată în considerare, dar și pe utilizarea instrumentelor statistice pentru determinarea distribuției de probabilități a randamentelor ce urmează a fi obținute de alocarea respectivă.
După determinarea alocării, urmează alegerea instrumentelor de piață cele mai eficiente pentru implementarea acesteia.
Această etapă este critică pentru succesul administrării portofoliului pentru că instrumentele alese trebuie să asigure: costuri de administrare mici, lichiditate constantă, corelație sustenabilă cu obiectivele investiționale avute în vedere. Selectarea serviciilor de tranzacționare (broker sau platformă) este de asemenea critică pentru succesul implementării alocării strategice prin costurile de tranzacționare pe care acestea le presupun. Toate aceste etape au ca scop optimizarea costurilor de implementare și administrare a soluției investiționale respective, spre facilitarea obținerii randamentelor propuse.
Odată negociat comisionul de administrare, relația dintre investitor și administratorul de fonduri poate fi formalizată prin semnarea unui contract de administrare a investițiilor. Ulterior, implementarea alocării strategice agreata prin execuția tranzacțiilor este foarte importantă pentru atingerea obiectivelor.
În funcție de modul de lucru agreat, monitorizarea rezultatelor obținute, dar și reanalizarea condițiilor macroeconomice se pot face cu o anumită frecvență specifică. Astfel, la intervale regulate, investitorul și administratorul portofoliului său analizează împreună rezultatele obținute și sustenabilitatea ipotezelor formulate inițial, precum și evoluția condițiilor macroeconomice și a piețelor financiare.
În funcție de concluziile trase, soluția investițională inițial implementată poate fi amendată pentru a asigura cele mai bune condiții pentru îndeplinirea pe termen lung a obiectivelor de randament stabilite.
La Certinvest oferim servicii de administrare a portofoliilor private în structura mai sus descrisă. Considerăm că în acești parametri pot fi furnizate soluții investiționale eficiente pe termen lung și este asigurată în mod optimal protejarea intereselor investitorilor.
Cosmin Mizof, CFA, CAIA – Manager Departament Administrarea Riscului
Informațiile cuprinse în prezentul articol sunt cu caracter informativ și prezintă opinii personale ale autorului. Opiniile prezentate în cadrul articolului nu reprezintă o consiliere financiară personalizată cu privire la investiții sau consiliere fiscală/juridică. În situația în care intenționați să investiți într-unul dintre fondurile administrate de către SAI Certinvest SA, citiți Prospectul de emisiune și Informațiile cheie destinate investitorilor (DICI). Performanțele anterioare ale fondurilor nu reprezintă o garanție a câștigurilor viitoare. SAI Certinvest S.A. nu este responsabilă în privința potențialelor pierderi rezultate în urma tranzacțiilor desfășurate în concordanță cu ideile exprimate în acest articol. De asemenea, autorul își rezervă dreptul de a modifica datele prezentate în articolele postate, fără nicio notificare prealabilă. Preluarea integrală sau parțială a informațiilor prezentate în articolele postate pe blog se va face doar cu precizarea sursei.